class="post-template-default single single-post postid-317 single-format-standard"

INSULA ADA-KALEH

Insula Ada-Kaleh situată în aval de orașul Orșova, avea o altitudine de 48 m fiind dominată de dealul Alion, înalt de 317 m și situat la nordul Dunării, iar la sud de Golubinska Planina. Lungimea insulei era de 1750 m, iar lățimea 400-500 m.

În documentele medievale insula avea și alte denumiri: Carolina, Porizza, Ciughene Adasia (Insula Țiganului), Ada-I-Kebir (Ostrovul Mare). Denumirea Ada-Kaleh (Insula Cetății), se generalizează după 1788, devenind oficială din 1878. Insula Ada-Kaleh a fost stăpânită alternativ de turci și austrieci. Primele fortificații au fost făcute de Iancu de Hunedoara, voievodul Transilvaniei, pentru a stăvili puhoiul turcesc. Insula a avut o istorie zbuciumată, datorită poziției sale strategice, găsindu-se mereu fie sub stăpânirea turcă, fie sub stăpânirea austriacă. Între 1718-1739, când insula a fost sub stăpânire austriacă, a fost construită cetatea de tip Vauban, în formă de stea.

Cetatea avea forma unui paralelogram și era prevăzută cu bastioane, cazemate și șanțuri de apărare. Fortificațiile erau legate prin drumuri subterane. După construirea Sistemului Hidroenergetic și de Navigație de la Porțile de Fier I, Insula Ada-Kaleh a ajuns sub apele Dunării, dar cetatea a fost mutată pe Insula Șimian.

Războaiele austro-trace de la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul celui de al XVIII-lea, au demonstrat faptul că în zona Porților de Fier era necesară construirea unor cetăți după un sistem nou, care să reziste artileriei.

În 1689, generalul Veterani din armata austriacă, vrea să construiască o cetate în formă pentagonală în această insulă. Propunerea este susținută de contele Marsigli și chiar se construiesc șanturi și palisade. Între 1716-1718, Eugeniu de Savoia cere viitorului guvernator al Banatului să reia problemele de construire a cetății. Lucrările preliminare pregătitoare sunt începute în august 1717, când se leagă insula de mal printr-un pod de vase pentru transportul materialelor. În 1737 fortificarea insulei era terminată. În afară de cetatea propriu-zisă se mai aflau două centuri exterioare de fortificații. Fiind condiționată de configurația insulei, cetatea avea formă de stea alungită. Era înzestrată cu obișnuitele bastioane și cazemate legate prin galerii boltite lucrate din cărămidă, care formau o amplă curte interioară. Accesul în cetate se făcea dinspre est și vest printr-un șir de porți cu ancadramente de piatră fătuite, purtând amprenta stilului baroc. Zidurile înalte de 25 m erau lucrate tot din cărămidă și prevăzute cu ambrazuri înguste la exterior și evazate în interior, colțurile fiind lucrate din piatră șlefuită. Peste poarta de răsărit s-a ridicat o moschee care a fost reclădită în 1903 pe locul unei biserici a mănăstirii franciscane. Pe unul din pereții porții de răsărit se află o inscripție din 1739 care prea mărea victoria turcilor.

Cetate de tip Vauban, Ada-Kaleh a fost construită de către austrieci după pacea de la Karlowitz (1718). Ocupând o mare parte din teritoriul insulei, cetatea reprezenta una dintre cele mai importante fortificații de acest tip din Europa. Curând după terminarea ei cetatea a căzut în stăpânirea turcilor. Acest lucru era consfințit prin pacea de la Sistov care prevedea ca Ada-Kalehul să rămână sub stăpânirea turcilor iar Orșova, din apropiere, revenea austriecilor.

Prin pacea de la Berlin (1878), Ada-Kaleh-ul rămâne o oază musulmană pe Dunăre, proprietate a sultanului dar sub administrare austro-ungară, cu un statut special. În insulă exista un primar, un judecator și un preot – musulmani, iar steagul arborat era cel turcesc. Din anul 1923, populația insulei a cerut alipirea acesteia la România.

La mijlocul secolului XX comunitatea locală era de origine turcă. Așezarea s-a dezvoltat în spatiul interior delimitat de fortificații. Clădirile de locuit au fost construite cu caramidă scoasă din zidurile cetății, iar o parte din acestea au fost ridicate chiar deasupra cazematelor. Întrepătrunderea arhitecturii civile cu cea militară, invadarea insulei și a fortificațiilor de către o vegetație cu caracter submediteranean au creat elemente de pitoresc care, alături de valoarea monumentelor și a produselor tradiționale turcești, au contribuit la faima așezării.

O dată cu construirea sistemului hidroenergetic și de navigație Porțile de Fier I s-a pus problema conservării cetății și mutării acesteia pe Insula Șimian. Drept urmare, între 1966-1968 au fost făcute cercetări arheologice în insula Ada-Kaleh și au fost marcate principalele elemente arhitectonice, care să ajute la refacerea monumentului la noua lui destinație. Astfel în Insula Șimian, a fost refăcută o parte din cetatea propriu zisă, au fost strămutate unele monumente funerare din cimitirul vechi al Ada-Kalehului precum și mormântul lui Mischin Baba.

Martor al numeroaselor evenimente istorice, Insula Șimian a constituit locul ideal pentru reconstituirea Cetății de tip Vauban de pe Insula Ada-Kaleh. Insula Șimian a fost locuită începând din Neolitic, continuând cu epoca bronzului, civilizațiile daco-getică și romană.