class="post-template-default single single-post postid-259 single-format-standard"

MĂNĂSTIREA MRACONIA

1 (6)

Atestată documentar de la 1453, Mănăstirea Mraconia este distrusă în timpul războiului ruso-austro-turc (1787-1792), refăcută și demolată apoi în 1968. Numele provine de la numele pârâului Mracuna, care înseamnă apă întunecată. Astăzi pe malul Dunării s-a construit, pe scheletul fostei clădiri a Balonului de semnalizare din Cazanele Mici, o replică modernă a vechii Mănăstiri Mraconia.

Actuala biserică poartă hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil și Sfânta Treime. Biserica este din zid de cărămidă, în formă de cruce. Este compartimentată în altar, naos, pronaos și pridvor deschis. Mănăstirea Mraconia are o obște de călugări.
De la biserica inițială, care acum se află sub apele Dunării, se mai păstrează doar ușile împărătești și o candelă, aflate actualmente în muzeul parohial de la Eșelnița.

Mănăstirea Mraconia se află în comuna Dubova (județul Mehedinți), la o distanță de 15 kilometri vest față de orașul Orșova. Aceasta se află pe malul stâng al Dunării, care formează în acel loc, cel mai frumos defileu de pe tot întinsul ei, defileu întins între Orșova și Moldova Nouă.
Mănăstirea Mraconia a fost ridicată pe locul unui fost punct de observație și dirijare a vaselor de pe Dunăre, căci datorită arhitecturii reliefului, prin îngustimea din loc în loc a defileului nu putea avea loc trecerea simultană a două vase. Aceste îngustări și lărgiri maxime ale fluviului au primit numele de „cazanele Dunării”.

Mănăstirea Mraconia – scurt istoric

Mănăstirea Mraconia a cunoscut toate vitregiile istoriei, începând de la pustiirea năvălitorilor, plata peschesului, stăpâniri străine și până la a fi înghițită de apă.

Actuala mănăstire este ridicată pe locul fostei mănăstiri Mraconia, ridicată în valea cu același nume. Mănăstirea inițială a fost ridicată în anul 1523 sub jurisdicția Episcopiei de la Vârșeț de către dregătorul regiunii de graniță a Caransebeșului și Lugojului, banul Nicola Gărlișteanu. Biserica a primit hramul Sfântului Prooroc Ilie.
Astfel, renumitul cronicar Nicolae Stoica din Hațeg, fost protopop al Mehadiei, scria într-o cronică din anul 1829 că „de frica turcilor, și îndeosebi după bătălia nefericită de la Varna și după ocuparea Constantinopolului în 1453, călugării de la Mraconia s-au refugiat la Orșova”.
Deși în decursul timpului mănăstirea Mraconia a fost degradată și dărâmată, în anul 1788 aceasta era încă locuită, iar în anul 1800, tencuiala interioară încă era vizibilă.

Ca urmare a constituirii unui Comitet de acțiune, din anul 1931 s-a început reconstruirea mănăstirii și, datorită activității intense a monahului Alexe Udrea, în anul 1947 s-a ajuns la ridicarea din nou a bisericii și acoperirea ei cu șindrilă.

Construirea hidrocentralei de la Porțile de Fier I realizată în anul 1967 a făcut ca așezământul să fie demolat, ruinele sale fiind inundate de apele Dunării. Mănăstirea nu a mai primit dreptul de a fi reconstruită în alt loc. Datorită soartei sale, aceasta a ajuns să fie cunoscută sub numele „Mănăstirea de sub ape, Mraconia”.

După anul 1989, Mitropolia Olteniei a avut inițiativa reînființării Mănăstirii Mraconia. În anul 1993 se pune piatra de temelie a noii biserici, iar în anul 1995 se reînființează acest așezământ.
Lucrările au fost terminate în 1999-2000.