Hidrocentrala Porţile de Fier I - un mare parteneriat România-Serbia

Precedentul
Hidrocentrala Porţile de Fier I
 Următorul

Sistemul Hidroenergetic şi de Navigaţie Porţile de Fier I, simbol al energeticii româneşti, rod al colaborării româno-iugoslave, a fost inaugurat la 16 mai 1972. Muzeul Hidrocentralei Porţile de Fier I s-a deschis în 1976, prezentând caracteristicile generale ale Dunării, datele hidrologice, mărturii materiale ale aşezărilor umane din zonă.

Începerea oficială a lucrărilor la Sistemul Hidroenergetic şi de Navigaţie Porţile de Fier I a avut loc la 7 septembrie 1964.

Această construcţie este simetrică şi identică, având două centrale hidroelectrice despărţite de barajul deversor, cu o lungime de 441 m şi 14 guri deversoare, înălţimea barajului fiind de 74 m.

Lacul de acumulare format are peste 2 miliarde metri cubi apă şi o lungime de 120 km. 
Trecerea vapoarelor se face prin cele două ecluze construite simetric faţă de axul barajului. Sistemul de ecluzare este în două trepte după principiul vaselor comunicante (diferenţa de nivel a apei este de 30 m).

Înainte de construirea Hidrocentralei de la Porţile de Fier I, Colectivul complex al Academiei Române a făcut cercetări complexe în zona viitorului lac de acumulare Porţile de Fier I. O parte din aceste cercetări au fost valorificate în cadrul expoziţiei. Zona Defileului Porţile de Fier a fost locuită încă din paleolitic. Cercetările au stabilit că aici s-au dezvoltat două culturi arheologice noi: Schela Cladovei în epipaleolitic şi Insula Banului în prima epocă a fierului. Expoziţia ilustrează faptul că aceste comunităţi umane au locuit aceasta zonă de acum 30.000 de ani până în zilele noastre. Acest lucru este demonstrat de o bogată ceramică aparţinând diferitelor culturi arheologice. Zona aceasta a fost disputată de-a lungul secolelor de puterile militare care au acţionat pe acest segment al Dunării. În epoca romană, această zonă a jucat un rol important. Întărită cu numeroase fortificaţii, aceasta a constituit baza de pornire a luptei împotriva statului dac. Pentru a putea controla regiunea, romanii au construit un drum pe malul sudic al Dunarii, adesea tăiat în piatră, iar pe fluviu şi-au trimis o flotă militară. Armele de foc prezente în expoziţie sugerează lupta dusă de populaţia locală, ajutată de numeroase fortificaţii împotriva năvălitorilor. Primul aşezământ monahal din Ţara Românească a fost organizat în jurul Mănăstirii Vodiţa. Construită de călugărul sârb Nicodim în secolul al XIV-lea, aceasta a constituit un focar al ortodoxiei, care se opunea penetraţiei catolicismului în zonă.

O parte din zona Porţile de Fier a fost disputată de cele două mari imperii ale vremii: Imperiul Habsburgic şi Imperiul Otoman. În acest sens, austriecii au construit în Insula Ada-Kaleh o fortificaţie de tip Vauban, dar insula a revenit Imperiului otoman şi aici s-a stabilit o comunitate turcească. După primul război mondial, statutul acestei populaţii era neclar. În 1923, reprezentanţii comunităţii turceşti au cerut ca insula să facă parte din statul român. Până la inundarea insulei de lacul de acumulare Porţile de Fier I, populaţia se ocupa cu turismul, cele mai căutate produse fiind dulceaţa de trandafiri şi smochine, rahatul turcesc, ţigaretele.

În urma formării lacului de acumulare au fost strămutate 7 localităţi pe malul sârbesc şi 10 localităţi pe malul românesc (Orşova, Ada-Kaleh, Ogradena, Vârciorova, Tisoviţa, Plavişeviţa etc.).

În amintirea Insulei Ada-Kaleh s-a amenajat un interior turcesc cu piese reprezentative populaţiei turceşti ale acestei insule aflată într-o zonă de interferenţă a Imperiului Habsburgic şi Imperiul Otoman.

În muzeu sunt expuse costume populare din zona Porţile de Fier şi o moară de apă, considerată precursoarea turbinei  moderne Pelton.

Diversitatea biologică, complexitatea substratului geologic, la care se adaugă valorile culturale, fac ca zona Porţile de Fier să aibă o reputaţie ştiinţifică internaţională.

Defileul Porţile de Fier este considerat un muzeu geologic în aer liber. Aici există o varietate de roci magmatice, metamorfice şi sedimentare. Remarcabile sunt rocile tipice zonei Porţile de Fier, ca: gresia de Gura Văii, calcarele urgoniene din Cazanele Dunării, granitul de Ogradena, gabbroul de Iuti, serpentinite de Tisoviţa şi Plavişeviţa.

Datorită bogăţiei avifaunistice, cursul Dunării din zona Porţile de Fier este declarat Sit Natura 2000.

Incursiunea în Muzeul de la Hidrocentrala Porţile de Fier I se încheie cu coborârea în Sala turbinelor, unde se pot admira cele 6 turbine Kaplan, cu o putere instalată a fiecareia de 194,5 MW.

Greutatea unei turbine este de 3680 t. Axul turbinei are o lungime de 18 m şi 71,5 rotaţii pe minut. La capătul inferior al acestuia se găseşte asamblat butucul cu cele 6 pale (20 t fiecare pală. Rotorul generatorului are 600 t greutate şi 14 m diametru. Căderea medie de apă este de 27,5 m, iar debitul necesar fiecărei turbine este de 800 m3/s. Curentul produs de turbine trece la cele 6 transformatoare ridicătoare de putere, apoi este transmis la staţiile de conexiune.  

Hidrocentrala de la Porţile de Fier I este cea mai mare din România, producând 50% din hidroenergia ţării.